Categories: Info

1 miliard de lei pentru schema de ajutor de stat. Bugetul pentru investițiile în economia României va fi majorat

Economia României are nevoie de sprijin în acest moment, iar Ministerul Finanțelor are de gând să ajute statul la acest capitol. Propunerea acestei instituții este o creștere a bugetului schemei de ajutor de stat 807/2014 cu un miliard de lei.

Potrivit unui comunicat de presă emis chiar de Ministerul Finanțelor, propunerea vizează ca bugetul alocat pentru investițiile care au impact important la nivelul economiei din România să crească de la 6.38 de miliarde de lei la 7.38 miliarde de lei.

Criteriile care trebuie îndeplinite pentru acordarea finanțării

Pentru ca aceste finanțări să fie acordate este nevoie de respectarea mai multor criterii de evaluare care sunt trecute în HG nr.807.2014. Acestea sunt: tipul investiției inițiale; nivelul de rentabilitate al cifrei de afaceri pentru întreprinderile care sunt în funcțiune iar pentru cele nou înființate trebuie precizate valoarea capitalului vărsat și subscris; locul unde se va produce instituția respectivă și, desigur, valoarea acestei investiții.

După ce se va realiza ordonare în funcție de punctajul obținut, următorul pas este analizarea proiectelor de investiții care au o valoare de aproximativ 3.2 miliarde de lei. Pentru acestea, ajutorul de stat care se cere este de circa 682.8 milioane de lei. Domeniile vizate sunt : industria producției de hârtie; piesele auto; domeniul alimentar dar și zona materialelor de construcții.

Procedura de selecție

Conform sursei menționate anterior, de pe 15 iunie până pe 26 iulie în acest an, Ministerul Finanțelor a realizat o sesiune prin care solicitările de finanțare ale unor investiții care depășesc pragul de un milion de euro au fost înregistrate. Cereriile de finanțare au fost în număr de 193, iar investitorii păreau extrem de interesați. Această sesiune a beneficiat de un buget de peste 700 de milioane de lei, având posibilitatea de mărire.

Există și o listă cu rezultatele procesului de selecție a cererilor de finanțare. După cum am spus, cirteriul de ordonare este reprezentat de punctaj. Pe primul loc se află PAPER INVEST SA care a avut un „scor” de 3.102,00 și a solicitat un ajutor de stat de 185.430.000 de lei. Apoi, pe poziția secunndă se află STAR ASSEMNLY SRL, cu 1.543,67 de puncte, valoarea ajutorului de stat cerut fiind de 185.482.500 de lei. Podiumul este completat de KNAUF INSULATION SRL, care a înregistrat un scor de 1.469,49 de puncte. În acest caz, ajutorul de stat pe care l-a solicitat ajunge la 89.417.424 de lei. În total, 193 de întreprinderi au făcut cerere pentru acest ajutor de finanțare.

Razvan Greu

Student în primul an la masteratul la Modele de Comunicare și Relații Publice. Sunt în acest domeniu de puțin timp, de vreo 3 luni mai precis, dar mă văd destul de mult activând în această zonă. Sunt pasionat de sport, muzică, scris și încerc să învăț lucruri noi.

Recent Posts

Marcel Ciolacu a oferit explicații în legătură cu declarația despre Buzău și Moldova: „N-ar fi trebuit să fac acest lucru”

În ziua de vineri, 17 mai, premierul Marcel Ciolacu s-a aflat la Iași. Acolo el…

19 minute ago

Rata șomajului în Franța se menține la 7,5%. Provocare majoră pentru Macron

Rata șomajului în Franța, a doua economie a zonei euro, a rămas la 7,5% în…

39 de minute ago

Lumea în cifre: Unde se topește cea mai mare cantitate de aluminiu din lume

Acest infografic prezintă producția estimată de aluminiu de topire în funcție de țară în 2023,…

o oră ago

România, campioană la scumpiri! Taxele, principala cauză a creșterii prețurilor

România înregistrează cele mai mari creșteri de prețuri din Uniunea Europeană pentru a patra lună…

o oră ago

Prețurile la energie au crescut considerabil în ultima săptămână! Care sunt cauzele

În ultimele câteva zile, România are unele dintre cele mai ridicate tarife ale electricității electrice…

2 ore ago

Rusia avertizează Occidentul! „Moscova nu mai are încredere în NATO”

Ministrul adjunct de Externe rus, Serghei Riabkov, a transmis că Rusia va răspunde cu aceeași…

2 ore ago

This website uses cookies.