Infofinanciar > Info > Vești bune pentru români! Valoarea tichetelor de masă crește
Info

Vești bune pentru români! Valoarea tichetelor de masă crește

Vești bune pentru români! Valoarea tichetelor de masă crește
sursa foto arhiva companiei

Camera Deputaților a aprobat proiectul de lege care prevede creșterea valorii tichetelor de masă, având rol decizional.

Această măsură va fi aplicată în primele două luni ale celui de-al doilea semestru din acest an, respectiv în august și septembrie.

Scopul proiectului este aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2023, care modifică articolul 14 din Legea nr. 165/2018.

Modificările vor stabili valoarea unui tichet de masă la 35 lei pe zi începând cu 1 august 2023 și la 40 lei pe zi începând cu 1 ianuarie 2024.

La propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Guvernul a aprobat pe 27 iunie 2023 majorarea valorii tichetelor de masă. Această decizie vine ca urmare a scăderii puterii de cumpărare, afectată de războiul din Ucraina și de liberalizarea prețurilor la energie.

„În contextul în care valoarea tichetelor de masă a rămas constantă în ultimele două semestre. Prețurile alimentelor și utilităților au crescut semnificativ, Guvernul a decis să majoreze valoarea acestora în două etape: de la 30 de lei la 35 de lei începând cu 1 august 2023 și la 40 de lei începând cu 1 ianuarie 2024”, a anunțat Ministerul Muncii într-un comunicat de presă, potrivit RomâniaTV.