Infofinanciar > Info > Sindicatele cer majorarea punctajelor de pensie. Justiția le dă dreptate
Info

Sindicatele cer majorarea punctajelor de pensie. Justiția le dă dreptate

Sindicatele cer majorarea punctajelor de pensie. Justiția le dă dreptate
Sursa foto: Arhiva companiei

Sindicaliştii BNS solicită Ministerului Muncii şi CNPP să ia măsurile necesare pentru a efectua toate reparaţiile privind drepturile de pensie.

Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS) au declarat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit că asimilarea perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi încadrate în grupa a II-a de muncă, unui stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, produce efecte sub aspectul majorării punctajelor lunare cu 50%, dar şi în ce priveşte reducerea vârstei de pensionare.

BNS a solicitat remedierea acestei situații, în conformitate cu Decizia 28 din 3 iunie 2024 a ICCJ.

„Prin această decizie, s-a adus o clarificare esenţială în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Această decizie vizează persoanele care au desfăşurat activităţi în condiţii speciale, anterior datei de 01.04.2001.“, conform comunicatului BNS.

Este vorba de unităţile de producţie a energiei electrice din termocentrale pe bază de cărbune şi în unităţile de extracţie a cărbunelui.

BNS susține că măsura nu a fost întotdeauna aplicată corect. Conform sindicaliștilor, s-a limitat doar la reducerea vârstei standard de pensionare şi utilizarea stagiului complet de cotizare de 25 de ani.

Decizia ICCJ prevede că pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, punctajele anuale trebuie majorate cu 50%, conform Agerpres.