La mijlocul anilor 1990, Silvio Berlusconi a început să facă planuri pentru viața de apoi. Pe terenul vilei sale de mai multe milioane de euro din Arcore, lângă Milano, a început să construiască un mausoleu subteran gigantic în care plănuia să fie așezat, înconjurat de alte peste 30 de morminte pregătite pentru prietenii apropiați, membrii familiei și partenerii romantici.
Proiectul a fost tipic pentru Berlusconi – fastuos, extravagant. Vizitatorii au fost escortați pe lângă o sculptură abstractă de 100 de tone care reprezenta bolta cerească, pe o scară impunătoare inspirată din locurile de înmormântare preromane, printr-un coridor îngust decorat cu lucruri de care ar putea avea nevoie în viața de apoi – fructe, pâine, chei, un telefon mobil – și într-o cameră funerară impunătoare în centrul căreia se afla un sarcofag din marmură roz și granit.
Întrebat de un jurnalist ce instrucțiuni i-a dat Berlusconi sculptorul italian Pietro Cascella, care a construit mausoleul, a răspuns: „Mi-a spus să nu-l fac să pară prea trist”.
Silvio Berlusconi face ultimul drum spre mausoleu
Aproape 30 de ani mai târziu, Berlusconi, care a murit luni la vârsta de 86 de ani, va face în curând ultima sa călătorie înapoi la Arcore. Locul său de odihnă va servi drept monument pentru ceea ce era evident pentru oricine a petrecut ceva timp cu el: dorința sa copleșitoare de a fi iubit. Berlusconi a fost o mulțime de lucruri. Un dezvoltator imobiliar a cărui mână dreaptă a fost condamnată la șapte ani de închisoare pentru legăturile sale cu mafia. Un revoluționar media care a introdus televiziunea comercială în Italia, punând stăpânire pe ecosistemul informațional al țării. Proprietarul clubului de fotbal italian A.C. Milan. Cel mai longeviv prim-ministru al Italiei postbelice. Un magnat al afacerilor condamnat pentru fraudă fiscală. Un politician căzut în dizgrație.
Mai presus de toate, Berlusconi a fost un seducător. De la începuturile sale de cântăreț pe vasele de croazieră, la perioada în care a fost agent imobiliar și până la deceniile sale de politician în care le zâmbea italienilor de la emisiunile de televiziune difuzate pe canalele pe care le deținea, Silvio Berlusconi s-a concentrat fără jenă pe un singur lucru: să cucerească pe oricine îi stătea în față. „Gândiți-vă câte femei sunt acolo care ar vrea să se culce cu mine, dar nu știu asta”, ar fi spus el într-o carte despre ascensiunea sa la putere. „Viața este o problemă de comunicare”.
Unul dintre autorii articolelor despre regretatul prim-ministru a participat la o cină în care Berlusconi a delectat membrii presei străine timp de trei ore și jumătate cu o masă bazată pe culorile drapelului italian: o farfurie de mozzarella, roșii și busuioc; un tris de paste cu pesto, roșii și brânză. Vorbind în 2011, în timpul ultimelor sale luni ca prim-ministru și la apogeul scandalurilor sale sexuale, Berlusconi nu a negat organizarea de cine cu „fete frumoase”, dar a insistat că acestea erau „extraordinar de corecte”.
Goana după iubirea poporului
Cu toate acestea, el nu s-a ferit de umor negru, uneori autoironic. O descriere a cinei a culminat cu prim-ministrul ridicând degetul mic în timp ce nega posibilitatea ca un prieten să se fi implicat în vreun comportament lipsit de moravuri. Presupus a fi neoficial, vestea conversației a fost rapid divulgată, cel mai probabil de Berlusconi sau de un membru al anturajului său.
În goana sa după adorație, Berlusconi era gata să treacă orice număr de linii legale și etice. Și-a construit imperiul de televiziune pe o lacună a legislației italiene, eludând interdicția de a crea o rețea națională prin cumpărarea unei colecții de posturi de televiziune locale și difuzarea acelorași emisiuni. Într-o perioadă în care televiziunea de stat RAI oferea programe statice, Berlusconi a dat lovitura cu superproducții americane licențiate, cum ar fi Dallas și Dinastia, precum și cu emisiuni de varietăți extravagante, în care apar surate pe jumătate dezbrăcate.
Politica, o adevărată iubire
Intrarea sa în politică s-a produs după implozia sistemului politic italian în scandalul de corupție. Cu câmpul larg deschis după prăbușirea principalelor partide politice ale țării, alegătorii l-au propulsat pe Berlusconi în funcția de prim-ministru. Pentru tot restul carierei sale, Berlusconi va fi urmărit de acuzații potrivit cărora ar fi intrat în politică pentru a evita urmărirea penală pentru corupție – acuzații pe care le va respinge ca făcând parte dintr-o vânătoare de vrăjitoare „comunistă”, potrivit POLITICO.
A fost judecat de cel puțin 36 de ori, pentru acuzații care variau de la fals în acte contabile la mituirea judecătorilor, reușind să obțină mai multe condamnări după ce guvernul său a scurtat termenul de prescripție sau a modificat legea în alt mod. (În mod similar, mausoleul său, ilegal în momentul construirii sale pentru că era prea „aproape de locuințele umane”, a devenit legal prin modificarea în 2003 de către guvernul său a unei legi vechi de 200 de ani). Acuzat deseori în presă că ar avea legături cu mafia, el a negat la fel de des acest lucru. Singura acuzație care a rămas în picioare a fost o condamnare din 2013 pentru fraudă fiscală, în urma căreia i s-a interzis să ocupe o funcție timp de șase ani. Condamnarea sa în același an pentru că a plătit o fată de 17 ani pentru sex și a abuzat de funcția sa pentru a acoperi acest lucru a fost ulterior anulată în apel.
