Infofinanciar > Info > Se cer banii seniorilor înapoi! Cine trebuie să restituie pensia
Info

Se cer banii seniorilor înapoi! Cine trebuie să restituie pensia

Se cer banii seniorilor înapoi! Cine trebuie să restituie pensia
Sursa foto Arhiva companiei

Unii pensionari din România chiar sunt urmăriți de ghinion. Seniorii ce primesc pensie specială, bani pe cardul de alimente sau energie și se mută în altă țara trebuie să înapoieze banii. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care aceștia nu anunță Casa de Pensii.

Banii ce au fost primiți pe cardul de alimente trebuie înapoiați, deoarece românii nu mai îndeplinesc condițiile dacă aceștia se mută în altă țară.

Se cer banii seniorilor

„Dacă ați primit ajutoare (de alimente, energie), indemnizația minimă garantată de stat pentru pensia minimă, le veți restitui pe perioada de la data stabilității rezidenței în străinătate, ca și drept necuvenit”, a transmis un specialist.

De asemenea, dacă se schimbă țara de locuință, trebuie să se înapoieze o parte din suma pentru pensia minima socială. Este vorba de partea subvenționată de stat.

„În plus, trebuie să trimiteți certificatul de viață și datele bancare din străinătate. Certificatul este documentul ce determină plata sau neplata pensiei. În lipsa documentului, se va suspenda plata pensiei”, a continuat specialistul.

Acest document trebuie depus în fiecare an de către pensionarii ce nu mai stau în România pentru a primi pensie în continuare. Documentul trebuie depus la Casa Națională de Pensii. În document trebuie să se precizeze faptul că seniorul ce este stabilit într-o altă viață este încă în viață.

Documentul se trimite de două ori pe an în martie și în septembrie. Celor ce nu respectă acest termen li se va suspenda pensia. Mai exact, pensia celor ce nu respectă termenele de 31 martie și de 30 septembrie va fi suspendată din aprilie și octombrie.

Dacă seniorul prezintă documentul, atunci reluarea pensiei se va face de la data suspendării, conform Newsweek.ro.

Pensii mai mari din septembrie

Pensiile seniorilor din România au crescut în luna ianuarie a acestui an cu 13,8%. Acestea urmează să crească din nou în luna septembrie. Atunci va avea loc marea recalculare a pensiilor. Totuși, în toamnă, nu toată lumea va beneficia de un venit mai mare.

„Toate pensiile vor fi recalculate. În ceea ce priveşte pensia de urmaş pentru soţul supravieţuitor, cuantumul este de 50 la sută din din cuantumul decedatului, Pentru copii până la 16 ani, respectiv 26 de ani, dacă aceştia îşi continuă studiile, aceştia vor beneficia de 75 la sută din cuantum pentru 2 urmaşi şi sută la sută pentru 3 sau mai mulţi urmaşi. Dacă cuantumul este sub valoarea indemnizaţiei sociale, atunci va lua 1.281 lei fiecare urmaş”, a transmis Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii.

De asemenea, impactul bugetar cu pensiile majorate după 1 ianuarie a ajuns la 11,32 de miliarde de lei. Înainte de creștere acesta era de 9,6 miliarde de lei.

„Începând din 1 septembrie vom avea un impact de 13,8 miliarde lei. (…) Se va face recalcularea tuturor dosarelor de pensie, ceea ce înseamnă că fiecare dintre dânşii vor beneficia de aceste puncte de stabilitate, dar şi salariaţii. Această formulă încurajează munca şi în felul acesta eliminăm inechităţile”, a mai declarat ministrul Muncii.