Președintele rus Vladimir Putin a considerat mult timp că prăbușirea Uniunii Sovietice a fost o „catastrofă geopolitică”. Invazia Ucrainei, care durează de aproape un an, ar putea fi văzută drept punctul culminant al căutării sale de ani de zile de a restaura imperiul sovietic.
Deși acest efort va eșua aproape sigur, Putin ar putea reuși să reînvie una dintre cele mai grave caracteristici ale URSS: sistemul său economic centralizat.
În contextul în care economia Rusiei se confruntă cu sancțiuni occidentale, unii dintre cei mai importanți economiști și matematicieni ai țării pledează pentru o revenire la zilele planurilor cincinale și a obiectivelor cantitative de producție. Într-un interviu care marchează centenarul fondării Uniunii Sovietice, economistul Ruslan Grinberg a făcut apel la reinstaurarea economiei planificate, o opinie care ar putea fi ușor respinsă dacă Grinberg nu ar fi șeful influentului Institut de Economie al Academiei de Științe din Rusia.
Ceea ce a propus Grinberg nu este o economie de război în care producția să fie orientată către nevoile armatei. O economie planificată, în opinia sa, ar trebui să fie „nu direcțională, ci orientativă”. Guvernul, a explicat el, trebuie să formuleze prioritățile economice, dar nu să le spună companiilor ce să producă și când. În schimb, statul ar trebui „să stimuleze producția prin subvenții, precum și prin politici fiscale și vamale”, scriu cei de la Japan Times.
Limite împinse la extrem
Dar, în timp ce Grinberg încearcă să găsească un echilibru între plan și piață, alții au mers mai departe. Albert Bakhtizin, directorul Institutului Central de Matematică al Academiei Ruse de Științe, susține nu doar „planificarea indicativă”, ci și o revenire la planul economic pe cinci ani (pyatiletka), pe care îl definește ca fiind „o planificare strategică cu o definiție clară a obiectivelor și un sistem de indicatori semnificativi din punct de vedere social”. În opinia sa, statul ar trebui „să calculeze ce ar trebui să se producă și când, precum și ce este necesar”.
Aceste propuneri ar putea fi văzute ca semne de disperare în fața boicoturilor internaționale și a sancțiunilor economice. Dar excluderea Rusiei din economia globală (și din alte domenii de influență internațională, cum ar fi știința, sportul și cultura) este doar o parte din poveste. Retrocedarea reformelor economice post-sovietice inițiate de Mihail Gorbaciov și Boris Elțîn marchează cea mai recentă etapă a regresului ideologic, social și politic al Rusiei.
Noua infatuare a Rusiei pentru economia de tip sovietic este ironică, având în vedere că economia birocratică, ineficientă și, în cele din urmă, nefuncțională a URSS a fost una dintre principalele cauze ale prăbușirii acesteia. Există însă un alt motiv, mai profund, pentru care rușii se îndepărtează tot mai mult de economia de piață.
Semnificația războiului din Ucraina
Invazia lui Putin în Ucraina reprezintă ceea ce eu numesc implozia istoriei. Oricât de improbabil ar părea, mai multe cronologii diferite au convers în acest război dezastruos: prăbușirea sovietică, dezastrul de la Cernobîl și cele două războaie mondiale, precum și foametea pusă la cale de Stalin în Ucraina și represiunea din anii 1930. Atunci când evoluțiile istorice sunt concentrate și condensate într-un singur eveniment, acestea bulversează ordinea timpului istoric.
Denaturarea realității se reflectă în limbaj. Astfel, războiul din Ucraina nu este un război, ci o „operațiune militară specială” (chiar dacă Putin însuși s-a împiedicat de cuvântul cu „w”). Sau, așa cum glumesc acum rușii, armata lor nu se retrage, ci se angajează în „contraofensive negative”.
Dar efectele acestei realități alternative nu se limitează la limbaj. Cei 23 de ani la putere ai lui Putin (ca președinte și prim-ministru) au distorsionat conștiința publică a Rusiei. Spre deosebire de poziția oarecum pro-occidentală a primelor două mandate, putinismul din ultima etapă a dobândit trăsăturile epocii sovietice de stagnare care a început când Leonid Brejnev l-a înlocuit pe Nikita Hrușciov în 1964. Invaziile din Georgia în 2008 și Ucraina în 2014 au fost mijloacele prin care Putin a încercat să scuture starea de rău a Rusiei și să revigoreze corpul său politic.
Ce înseamnă o economie planificată
Acest lucru ne aduce la actuala „exhumare” a planificării centrale. După ce a trecut prin oglinda războiului din Ucraina, Rusia nu repetă istoria sovietică, ci mai degrabă o repetă într-un ritm accelerat. Prima piatiletka a reprezentat tranziția de la Noua Politică Economică a lui Lenin (care permitea o oarecare inițiativă independentă și libertate pentru fermieri și proprietarii de mici afaceri) la ororile represiunii staliniste.
Punctul final logic al unei economii planificate este astăzi același ca atunci: exproprierea în masă. Colectivizarea de către Stalin a agriculturii sovietice la sfârșitul anilor 1920 și începutul anilor 1930 a dus la milioane de morți, iar „terapia de șoc” postcomunistă a privatizării a dus la proliferarea „raiderilor” și la crearea unei noi clase de oligarhi. Acum, entuziasmată de nostalgia imperială, Rusia ar putea fi pe cale să se lanseze într-un nou val violent de expropriere și redistribuire.
Ultimele măsuri ale Rusiei
Deocamdată, violențele sunt îndreptate în principal împotriva instalațiilor energetice și a infrastructurii civile din Ucraina. De asemenea, Duma rusă a adoptat recent o lege care acordă impunitate pentru crimele comise de soldații ruși în teritoriile ocupate ale Ucrainei, legalizând efectiv confiscarea bunurilor și a proprietății private ucrainene.
Însă, având în vedere traiectoria rapidă de regres a Rusiei, nu ar trebui exclusă o campanie internă de expropriere care să împingă țara în pragul războiului civil. Un segment al elitei intelectuale a Rusiei pare să fie deja de acord.
