Infofinanciar > Lumea la zi > Ce se întâmplă cu salariul minim european? Discrepanțele sunt foarte mari
Lumea la zi

Ce se întâmplă cu salariul minim european? Discrepanțele sunt foarte mari

Ce se întâmplă cu salariul minim european? Discrepanțele sunt foarte mari
sursa: arhiva

Numărul țările europene în care se câștigă preponderent salariul minim pe economie reprezintă un procent mai mare de 10%. De asemenea, dintre cele 27 de state membre ale UE au implementată în sistemul economic noțiunea de salariu minim. În cazul celor 10 membre candidate, doar opt au inclus acest sistem.

Salariile minime din țările UE variază foarte mult, între 477 de euro în Bulgaria și 2.571 de euro pe lună în Luxemburg. Salariul minim depășește 2.000 de euro în Luxemburg, Irlanda, Țările de Jos și Germania, în timp ce în Franța este de 1.767 euro, iar în Spania de 1.323 euro.

Anul acesta marchează un pas important în direcția îmbunătățirii condițiilor de muncă și de viață în statele membre ale UE. Noua directivă a UE privind salariul minim trebuie să intre în vigoare până la data de 15 noiembrie a acestui an, conform Antena 3.