Săptămâna anterioară, Mark Rutte și-a pecetluit numirea în funcție ca viitor secretar general al NATO. Asta după ce președintele țării noastre, Klaus Iohannis, s-a retras din funcție.
Rutte, care se pregătește să părăsească postul de prim-ministru al Olandei după 14 ani la conducere, va trebui să își folosească întregul său simț diplomatic pentru a conduce NATO în una dintre cele mai provocatoare perioade din istoria sa.
Un viitor plin de probleme
Una dintre primele provocări pe care Rutte va trebui să le înfrunte în calitate de secretar general va fi posibila revenire a lui Donald Trump la Casa Albă. Asta în cazul în care republicanul va ieși învingător la alegerile prezidențiale din 5 noiembrie. În timpul mandatului său, Trump a discutat chiar despre retragerea Statelor Unite din NATO. Și a amenințat că nu va proteja aliații dacă aceștia nu vor crește cheltuielile pentru apărare.
Jens Stoltenberg este creditat pentru evitarea unei crize majore care ar fi putut duce la o ruptură în Alianță. Dacă Trump va fi reales, Rutte va avea nevoie de toate abilitățile sale diplomatice pentru a preveni orice slăbire a influenței Washingtonului. În acest context, el ar putea să-și confirme reputația de „vrăjitor al lui Trump”. Asta datorită capacității sale de a gestiona relația cu fostul (și posibil viitorul) președinte al Statelor Unite.
Rutte salvatorul
Rutte este recunoscut în mod semnificativ pentru salvarea unui summit NATO din 2018. Atunci el a discutat cu Trump despre cheltuielile pentru apărare și l-a contrazis pe președintele american. Într-o conversație devenită virală, Trump a declarat că ar fi „pozitiv” dacă UE și Statele Unite ar reuși sau nu să încheie un acord comercial, la care Rutte a răspuns ferm: „Nu! Nu este pozitiv. Trebuie să rezolvăm ceva.”
În februarie, el a transmis că este necesar ca Europa să colaboreze „cu oricine este pe ringul de dans”. „Toate acele lamentări și reclamații referitoare la Trump, le aud constant în ultimele zile, să nu mai facem asta,” a spus el la Conferința de Securitate de la München.
Provocarea războiului din Ucraina
Și, în ciuda faptului că provocarea venită din partea lui Trump s-ar putea să nu se concretizeze, nu putem spune același lucru despre războiul din Ucraina. Statele NATO, conduse de Statele Unite, au furnizat până acum 99% din ajutorul militar străin care a susținut forțele ucrainene în luptă. Pe măsură ce conflictul se apropie de al patrulea an, Rutte va avea un rol esențial în mobilizarea aliaților Ucrainei pentru a se asigura că sprijinul nu scade.
La Summit-ul din iulie, Alianța ar trebui să-și asume un rol mai activ în coordonarea livrărilor de armament. Așa cum a subliniat deja Stoltenberg. De asemenea, ar trebui și să încurajeze țările să facă angajamente pe termen lung. În același timp, Kievul face presiuni pentru a adera la NATO. O presiune care este de așteptat să crească în următorii ani, în ciuda rezistenței unor state membre precum Germania sau SUA. În această situație, Rutte va trebui să gestioneze echilibrul între așteptările Ucrainei și reticența principalilor aliați.
„Rebelii” pun probleme
Un alt impediment cu care Rutte va trebui să aibă de-a face în cadrul NATO este gestionarea relațiilor cu țări precum Ungaria, care a declarat deja că nu susține Ucraina, Olanda, care va avea acum un guvern mai favorabil Kremlinului și un susținător al lui Trump, și Franța, care este pe cale să aibă un guvern de extremă-dreapta. Cu toate acestea, potențialul viitor prim-ministru al Franței, Jordan Bardella, a declarat miercuri că Franța nu va renunța la conducerea strategică militară a NATO în timpul conflictului din Ucraina.
Indiferent de cum va evolua acest război, aliații afirmă că vor continua să se confrunte cu amenințări din partea Rusiei în următoarele decenii. În 2023, NATO a adoptat cele mai extinse planuri de apărare de la sfârșitul Războiului Rece. Rolul acestora a fost să descurajeze orice potențial atac din partea Moscovei. Prioritatea principală a lui Rutte va fi să asigure pregătirea NATO. Dar și să prevină ca tensiunile să escaladeze într-un conflict nuclear posibil cu Rusia.
După cum s-a văzut în timpul invaziei Ucrainei, companiile occidentale nu erau pregătite adecvat pentru a face față cerințelor unui război pe scară largă. Asta după decenii de investiții reduse în apărare. Producția a început să se majoreze. Dar Rutte va trebui să continue să exercite presiune asupra industriei și să asigure că aliații NATO continuă să achiziționeze resursele necesare.
Discuții cu statele membre
Pentru toate aceste aspecte, este imperativă o majorare a investițiilor în apărare din partea statelor membre. La un deceniu după ce NATO a setat obiectivul ca statele aliate să aloce 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare, numai 23 din 32 de state au atins această țintă în 2024.
Misiunea lui Rutte va fi să încurajeze celelalte țări să atingă acest obiectiv și să se asigure că cele care au ajuns la el nu renunță. Această provocare nu va fi una simplă. Mai ales că Rutte a reușit să determine Țările de Jos să atingă acest prag în ultimul său an de mandat. Recent, Parlamentul Lituaniei a votat pentru majorarea taxelor pentru a crește cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB începând cu anul viitor.
Cu toate că NATO este axată pe zona euro-atlantică, Statele Unite au aplicat presiuni asupra aliaților pentru a acorda o atenție mai mare pericolelor reprezentate de Beijing. Parteneriatul în creștere al Chinei cu Rusia a intensificat preocupările în rândul multor aliați europeni, ceea ce a determinat NATO să dezvolte legături cu țări precum Japonia, Coreea de Sud și Australia.
Însă pentru unele țări, cum ar fi Franța, există teama că intensificarea atenției NATO asupra altor regiuni ar putea distrag atenția de la preocupările lor proprii. Iar noul lider al Alianței va trebui să gestioneze această situație delicată, informează stiripesurse.ro
