Infofinanciar > Info > Românii sunt mai prudenți cu împrumuturile. Ritmul de îndatorare a scăzut la 4%
Info

Românii sunt mai prudenți cu împrumuturile. Ritmul de îndatorare a scăzut la 4%

Românii sunt mai prudenți cu împrumuturile. Ritmul de îndatorare a scăzut la 4%
Sursa foto: Arhiva companiei

Populația și companiile nefinanciare din România au continuat să se îndatoreze anul trecut. Dar ritmul de creştere s-a redus la 4% de la 9% în 2022 şi 12% în 2021.

Conform Băncii Naţionale a României (BNR) nivelul de îndatorare a ajuns la 705,6 miliarde lei.

„Creşterea îndatorării din ultimul an s-a datorat în special instituţiilor financiare autohtone. Această evoluţie este susţinută, pe de o parte, de continuarea efortului guvernamental de sprijinire a creditării bancare. Iar, pe de altă parte, de creşterea rolului instituţiilor financiare nebancare. Spre deosebire de creditarea internă, cea de la nerezidenţi s-a menţinut relativ constantă. Dar se remarcă o modificare importantă de dinamică în structura acesteia. Împrumuturile externe oferite de instituţii financiare au înregistrat o creştere moderată de 3%.”, a precizat BNR.

O explicaţie este creşterea accesului populaţiei la produse financiare de natura creditării oferite prin aplicaţii digitale de instituţii financiare europene fără prezenţă fizică în România.

La nivel sectorial, firmele s-au finanţat în egală măsură de la nerezidenţi şi instituţii financiare rezidente. Astfel, 42% din îndatorarea companiilor nefinanciare reprezintă credite de la instituţiile de credit din România. În creştere cu 1,7 puncte procentuale faţă de sfârşitul anului anterior. Creditul de tip ISD s-a redus la 43% din total.

Populaţia s-a finanţat preponderent de la instituţii de credit autohtone (88%). Din a doua jumătate a anului 2023, s-a constatat o accelerare a finanţării populaţiei de la instituţii financiare nerezidente, conform Agerpres.