Infofinanciar > Info > Românii fug de frigul din țară. Care sunt destinațiile preferate de aceștia
Info

Românii fug de frigul din țară. Care sunt destinațiile preferate de aceștia

Românii fug de frigul din țară. Care sunt destinațiile preferate de aceștia
Sursa foto: arhiva companiei

Românii sunt nostalgici după vacanța de iarnă. Nici valul de frig din ultima perioadă nu este de partea acestora. Valorile din termometre au coborât considerabil. Acestea au ajuns la cele normale pentru acest sezon. Având acest lucru în vedere tot mai mulți români încearcă să se încălzească în primele zile ale acestui an.

Cu toate acestea, soluția pentru care optează unii dintre aceștia nu este să se îmbrace cu haine mai groase. Unii aleg să zboare în locuri mai calde. Kiwi.com, una dintre cele mai importante companii din domeniul travel-tech, a analizat care sunt locurile în care aleg românii să meargă pentru a fugi de frig. Rezultatele găsite sunt surprinzătoare.

Din ce în ce mai multe rezervări

Deoarece sunt așteptate temperaturi sub zero și în următoarele zile, rezervările către țări mai calde, cum ar fi Italia, au crescut cu 97% în perioada 1-9 ianuarie a acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele către Spania cu 88,6% și către Turcia cu 25,5%.

Frigul de acasă îi face pe români să caute locuri mai însorite. Căutările pentru călătorii în Maldive crescând cu 290%, către Malta cu 196%, Grecia cu 183%, către Portugalia cu 158%, către Spania cu 118% și căutările pentru Italia s-au dublat la începutul anului 2024 față de decembrie, la fel ca și cele pentru Emiratele Arabe Unite.

Unde fug românii de frig

Destinația cea mai căutată de români la începutul acestui an este însorita Barcelona. Cele mai căutate date de călătorie sunt 11 ianuarie și 9 ianuarie, ceea ce arată că românii sunt cu adevărat dornici să scape de frig. Și își rezervă evadările destul de repede: 28% dintre zborurile rezervate pe Kiwi.com în acest an pleacă la mai puțin de 6 zile de la data achiziției, un semn clar că românii vor să scape de valul rece venit brusc. 74% dintre ei se vor întoarce în până la 3 zile, alegând city-break-uri scurte, dar dulci, în timp ce 15% vor petrece între 4 și 6 zile în vacanță.

Există, de asemenea, un interes crescut pentru destinațiile pe distanță medie și lungă – probabil pentru că acestea sunt ferite de frig. Unele dintre cele mai rezervate destinații pe distanță medie sunt Spania, Emiratele Arabe Unite și Portugalia, în timp ce insulele spaniole Las Palmas și Tenerife își fac apariția și pe destinațiile pe distanță lungă, la fel și Thailanda și Maldive. În primele 10 destinații pe distanță scurtă, Italia este lider, iar topul include și Turcia, Grecia și Cipru.

Despre Kiwi.com

Kiwi.com este una dintre cele mai importante companii tehnologice de călătorii, cu sediul în Republica Cehă și cu peste 1200 de angajați la nivel global. Algoritmul inovativ Kiwi.com permite utilizatorilor să găsească opțiuni de călătorii și prețuri pe care alte motoare de căutare nu le pot vedea. Kiwi.com înregistrează zilnic 2 miliarde de verificări ale costurilor, analizând 95% din informațiile globale de zboruri. Pe site-ul Kiwi.com sunt efectuate zilnic 100 de milioane de căutări. În medie, în fiecare zi sunt vândute 70.000 de locuri, se arată într-un comunicat.