Președintele Rusiei, Vladimir Putin, este îngrijorat de situațiile tensionate pe care le întâmpină în ultima perioadă aliații săi asiatici, China și Iran. De altfel, liderul de la Kremlin și-a calculat bine pașii înainte de a începe invazia din Ucraina, asigurându-se că are un „spate” puternic și că va fi susținut.
De pildă, Putin l-a anunțat în prealabil pe președintele chinez Xi Jinping, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la începutul anului, despre intențiile sale, pentru a se asigura că războiul militar cu Ucraina nu va afecta așa-zisul pact „fără limite” dintre cele două țări. Atunci, singura cerință a lui Xi a fost să amâne invazia după terminarea evenimentului sportiv, nicidecum să nu o înceapă deloc.
În privința administrației iraniene, pentru a ajuta Rusia să facă față sancțiunilor economice trasate de Uniunea Europeană (care au vent pe fondul declanșării războiului în Ucraina), Teheranul i-a oferit Moscovei acces la așa-zisa „flotă întunecată de petroliere”, care le permite rușilor să vândă clandestin petrol pe piața internațională.
Bazându-se pe suportul celor două state, Putin a creat noua „axă a răului”, cu ajutorul căreia a crezut că poate depăși cele mai grave efecte ale oricăror sancțiuni comerciale contra Moscovei.
Însă, în prezent, atât Iran cât și China se confruntă cu o perioadă de instabilitate civică. Din perspectiva lui Putin, aceste problemele interne ale celor mai importanți doi aliați ai săi n-ar fi putut surveni într-un moment mai prost.
China, între democrație și autocrație
În prezent, guvernul comunist de la Beijing se confruntă cu cea mai puternică contestare de după mișcarea pro-democrație din 1989, care a dus la masacrul din Piața Tiananmen. Acestea au la bază furia oamenilor, care s-au săturat să respecte măsurile drastice anti-Covid-19. Însă, pe parcurs, acestea au evoluat într-un atac mai general, la adresa regimului însuși. În majoritatea orașelor mari din China au avut loc proteste, iar în cadrul acestora în special oamenii nemulțumiți au cerut demisia lui Xi, scandând lozinci precum: „Democrație, stat de drept și liberă exprimare”.
De partea cealaltă, Xi Jinping a contestat în mai multe rânduri capacitatea democrațiilor de a supraviețui, precizând că statele democratice necesită consens, iar obținerea consensului durează mult prea mult într-o lume care totul se mișcă atât de rapid. De aceea, în opinia lui, numai autocrațiile sunt capabile să soluționeze provocările extraordinare ale vremurilor moderne.
Dar, având în vedere izbucnirea violentă a protestelor, se pare că Xi Jinping este cel care nu mai este capabil să conducă țara, scrie Realitatea.
Proteste de amploare și în Iran
În aceeași perioadă, guvernul de la Theran condus de președintele Ebrahim Raisi are de-a face cu cele mai mari proteste antiguvernamentale de după Mișcarea Verde din 2009. Ele au început în septembrie, când poliția religioasă a fost acuzată că provocase moartea Mahsei Amini, o femeie de 22 de ani, arestată pentru că nu purta regulamentar voalul.
De atunci, în protestele declanșate și în luptele cu forțele de ordine au fost uciși cel puțin 500 de iranieni, inclusiv femei și copii, iar alți 18.000 au fost închiși de forțele de securitate. În urma acestor contre, sentimentele anti-regim au luat o asemenea amploare în Iran încât echipa națională de fotbal a țării a refuzat săptămâna trecută să cânte imnul național la meciul de Cupă Mondială cu Anglia.
