Infofinanciar > Lumea la zi > Parlamentul European îl recunoaște pe Edmundo Gonzalez drept președintele real
Lumea la zi

Parlamentul European îl recunoaște pe Edmundo Gonzalez drept președintele real

Parlamentul European îl recunoaște pe Edmundo Gonzalez drept președintele real
Sursa foto: arhiva companiei

Parlamentul European l-a recunoscut pe candidatul venezuelean în exil, Edmundo González, drept președintele legitim și ales în mod democratic al țării.

Rezoluția comună a fost susținută de Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta, de Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) de extremă-dreapta și de Partidul Patrioților pentru Europa de extremă-dreapta. Acest lucru a marcat prima dată de la alegerile europene din iunie când conservatorii de dreapta s-au unit pentru a trece un vot.

Rezoluția, care a fost adoptată cu 309 voturi pentru, 201 voturi împotrivă și 12 abțineri, este simbolică. Și nu are nicio valoare juridică.

În rezoluție, deputații europeni au condamnat mandatul de arestare emis de guvernul venezuelean împotriva lui González. Precum și crimele, hărțuirea și încălcările drepturilor omului îndreptate împotriva opoziției democratice și a societății civile. De asemenea, se solicită încetarea acestor încălcări „sistematice”.

González a părăsit Venezuela și a zburat spre Spania la 8 septembrie. Asta după ce Madridul i-a acordat azil.

Deputații europeni au remarcat, de asemenea, că rapoartele observatorilor electorali internaționali indică „în mod clar” că alegerile prezidențiale venezuelene din 28 iulie nu au respectat standardele internaționale de integritate electorală.

Tensiunile au escaladat după ce guvernul venezuelean a arestat trei cetățeni americani și doi cetățeni UE. I-a acuzat că au participat la un complot condus de SUA pentru uciderea lui Maduro și a mai multor membri ai guvernului său, informează politico.eu