Infofinanciar > Lumea la zi > Fără mașini din Rusia! Țările care nu mai permit accesul
Lumea la zi

Fără mașini din Rusia! Țările care nu mai permit accesul

Fără mașini din Rusia! Țările care nu mai permit accesul
Sursa foto: arhiva companiei

Conform unei declarații făcute de reprezentanții guvernului eston, țările baltice, Estonia, Letonia și Lituania, nu mai permit intrarea pe teritoriul țării a vehiculelor înmatriculate în Rusia. Reglementările care se află în conformitate cu liniile directoare ale Comisiei Europene interzic trecerea oricărei mașini cu numere de Rusia de granița din Estonia.

Această măsură va intra în vigoare miercuri, 13 septembrie 2023, începând cu ora locală 10:00, potrivit declarațiilor oficialilor din Ministerul de Interne de la Tallin.

Nivel crescut de vigilență

Atât Estonia cât și Letonia și Lituania vor aplica aceleași reguli. Acestea țări încearcă să fie precaute. Frica de o invazie a fost generată de conflictul militar pe care Rusia l-a declanșat în Ucraina în luna februarie a anului 2022.

Odată cu implementarea acestei măsuri, mașinile cu numere de înmatriculare rusești nu mai pot intra pe teritoriul țării. Acestea vor fi nevoie să se întoarcă din drum la frontierele externe ale acestor trei țări. Toate sunt atât membre NATO cât și membre ale Uniunii Europene.

Există totuși și o excepție. Nu se supun regulii mașinile care sunt în tranzit între Rusia și exclava Kaliningrad. De asemenea, și mașinile care sunt utilizate pentru misiuni diplomatice sau pentru misiuni consulare mai au dreptul de a intra pe teritoriul țării.

Vehiculele cu numere de înmatriculare rusești pot părăsi statele baltice, trecând frontiera externă a UE. Condiția este ca aceastea să fie utilizate doar ca mijloace de transport.

Exemplul Ucrainei

Această acțiune pe care au implementat-o țările baltice vine în urma unor clarificări făcute de Comisia Europeană. Oficialii din Comisie au precizat că vehiculele înmatriculate în Rusia nu mai pot pătrunde pe teritoriul UE. Acțiunea este interzisă și pentru scopurile private și pentru cele comerciale.

„Nu putem permite ca cetăţenii unui stat agresor să se bucure de beneficiile libertăţii şi democraţiei în timp ce Rusia îşi continuă genocidul în Ucraina”, este mesajul transmis de ministrul eston de externe, Margus Tsahkna.

Acesta a mai precizat, de asemenea, și că interdicția obligatorie a fost decizia corectă. Acesta a mai subliniat și că restricțiile au un impact mai puternic atunci când sunt aplicate laolaltă.

Atât țările baltice cât şi Polonia au încetat deja să mai permită intrarea multor persoane dinspre Rusia în urmă cu aproape un an, ca răspuns la război, informează hotnews.ro

Rusia și celelalte țări

Între Rusia și Polonia există un sentiment de neliniște. Polonia a deplasat, în urmă cu ceva vreme, mai multe trupe ale armatei la granița cu Belarus. Țară care este recunoscută drept aliată a Rusiei. Nu a durat mult până când Rusia a adresat un avertisment la adresa Poloniei.
Președintele rus Vladimir Putin a avertizat Polonia că orice atac asupra Belarusului va fi considerat un atac asupra Rusiei, în luna iulie a acestui an.
„O agresiune împotriva Belarusului va însemna o agresiune împotriva Federației Ruse. Îi vom răspunde cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziție”, spunea el atunci, conform politico.eu