Infofinanciar > Lumea la zi > Italia a decis suprataxarea bogaților
Lumea la zi

Italia a decis suprataxarea bogaților

Italia a decis suprataxarea bogaților
foto: Facebook

Italia a decis dublarea taxelor pe veniturile din străinătate ale străinilor cu bani care au venit în ţară ca să scape de taxele mari de acasă.

Cabinetul premierului Giorgia Meloni a aprobat dublarea impozitului anual pe veniturile realizate în afara ţării… De la 100.000 la 200.000 de euro.

Guvernul speră că această măsură va contribui la creşterea veniturilor fiscale. Dar şi la reducerea deficitului bugetar uriaş. Măsură menită pentru a calma Bruxelles-ul cu privire la finanţele publice ale Italiei.

Decizia vine în contextul în care Roma se luptă să facă faţă deficitului bugetar, care a atins 7,4% din PIB anul trecut.

UE a estimat că deficitul bugetar al Italiei pentru 2024 va fi de 4,4% din PIB. Cu mult peste limită, ceea ce a determinat Bruxelles-ul să demareze în iulie procedurile excesive. Acestea impun Romei să prezinte un plan de ajustare fiscală pe termen mediu .