Esential

Istoria nu-l avantajează pe actualul monarh britanic. Charles I a fost decapitat de Parlament și al II-lea a murit în condiții suspecte

Istoria nu-l avantajează pe actualul monarh britanic. Charles I a fost decapitat de Parlament și al II-lea a murit în condiții suspecte

Domnia Elisabetei a II-a s-a sfârșit, iar urmașul la tron este fiul său, care și-a ales numele de Charles al III-lea. În următorul articol vă invităm să ne întoarcem în timp, în istoria Marii Britanii, să vedem cine a fost primul Charles ajuns rege, și după al doilea.

Charles I a fost regele Angliei, Scoției și Irlandei începând cu data de 27 martie 1625 până la execuția sa, din 30 ianuarie 1649. Vorbim de o perioadă din istoria Europei în care de multe ori războaiele se terminau sau începeau din cauza unor alianțe realizate de Casele Regale. Totodată, domnia lui Charles I vine în contextul războiului de 30 de ani, o perioadă de conflict în toată Europa.

Fratele lui Charles, Frederic al V-lea, fusese ales de dieta din Bohemia în scaunul de monarh. Charles era văzut la vremea respectivă de regele James al Scoției ca o posibilă soluție de pace pentru războiul de 30 de ani, dorind să-l căsătorească cu nepoata lui Ferdinand, Maria Anna a Spaniei. Negocierile nu au funcționat, deoarece parlamentul britanic era ostil Spaniei și catolicismului. În 1624, James a devenit mult prea bolnav pentru a continua luptele politice,  iar la câteva luni distanță, în martie 1925, moare.

Charles I, căsătorie din obligație

După eșecul cu spaniolii, Charles și parlamentul s-au orientat către Franța. Pe data de 1 mai 1625, Charles s-a căsătorit cu Henrietta Maria, în fața Catedralei Notrei Dame din Paris, când prințesa avea doar 15 ani. Parlamentul încearcă, în 1626, să-l suspede pe Ducele de Buckingham, și este dizolvat de Charles. În anul 1627, Anglia merge la război împotriva Franței. Criza politică ia capăt în 1629, când Charles dizolvă Parlamentul, și decide să guverneze singur, până în anul 1640. Încheie pace cu Franța și Spania, dar cei 11 ani de domenie rămân în istorie ca o perioadă a tiraniei, dar problemele au început să apară din cauza datoriilor pe care Coroana le avea.

Războiul civil din 1642

Țara ajunge la război civil în 1642, când Charles își ridică stindardul la Nottingham. Roialiștii câștigă luptele împotriva armatei susținute de Parlament, la bătălia de la Edgehill, dar războiul nu se termină. Roialiștii câștigă, în 1643, și la bătălia de la Chalgrove Field, reușind să anexeze Bristolul. În 1644, orașul York este atacat de armata Parlamentului, care este învinsă până la urmă de Prințul Rupert.

Bătălia decisivă are loc în 1645, când Parlamentul pune pe picioare o nouă armată care învinge roialiștii în mai multe bătălii consecutive. În anul 1646, Charles I capitulează în fața scoțienilor, care îl lasă în grija Parlamentului. Regele începe negocieri cu Parlamentul, dar în paralel conspiră cu scoțienii pentru a invada Anglia în numele său. În anul 1647, Charles reușește să scape din captivitate, dar este găsit la scurt timp, iar Parlamentul îl găsește vinovat de înaltă trădare. În anul 1949, pe data de 30 ianuarie, Charles I este executat la ordinul legislativului (decapitare).

Charles al II-lea și răzbunarea în numele tatălui

Al doilea Charles avea doar 18 ani și se afla în exil când tatăl său a fost ucis. Scoția l-a declarat regele Charles al II-lea, dar Parlamentul englez a abolit monarhia și a declarat Anglia republică. În următorul deceniu, a putut doar să urmărească de la distanță cum puritanul Oliver Cromwell a preluat republica, devenind în esență un dictator și interzicând orice distracție: teatru, sport, sărbători, machiaj, înjurături. A interzis chiar și Crăciunul, lucru ce a stârnit un război între creștini.

După ce Cromwell a murit în 1658, fiul său a încercat să preia frâiele, dar toată lumea s-a săturat de modelul republican. Parlamentul l-a invitat pe regele Charles al II-lea să revină pe tron ​​la împlinirea a 30 de ani. Charles s-a asigurat că oricine a semnat mandatul de moarte al tatălui său este executat; chiar și trupul lui Cromwell a fost dezgropat și decapitat.

Marile provocări ale lui Charles al II-lea

Regele Charles al II-lea a supravegheat Restaurarea (perioada istorică care face referință la domnia sa), o perioadă definită de comedie obscenică, haine sexy și desfrânare generală post-puritană, scrie The Wall Street Journal. Chiar și așa, regele a s-a confruntat cu mai multe crize și probleme: Marea Ciumă din 1665, Marele Incendiu de la Londra din 1666, iar Parlamentul a continuat să-l enerveze și să-l constrângă așa cum a făcut-o față de tatăl și bunicul său.

Eforturile sale de a extinde toleranța religioasă la supușii săi nonconformiști și romano-catolici au fost respinse drastic în 1663, iar pe tot parcursul domniei sale Camera Comunelor trebuia să zădărnicească impulsurile generoase ale politicii sale religioase. O limitare mai răspândită și mai dăunătoare a fost asupra independenței sale financiare. Deși Parlamentul a votat regelui un venit anual estimat de 1.200.000 de lire sterline, Charles al II-lea a trebuit să aștepte mulți ani înainte ca veniturile sale să producă o astfel de sumă, iar până atunci daunele și datoriile deveniseră ireparabile.

Charles a murit de apoplexie, condiție care era acordată oricărui deces subit, precedat de simptome generale, precum „pierderea cunoștinței”, care putea varia de la AVC la atac de cord sau alte crize medicale. Tezele legate de moartea sa sunt diverse, de la o boală necunoscută public, la otrăvirea monarhului.