Războiul din Ucraina afectează și relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și America Latină, una dintre cele mai mari piețe exportatoare.
Oficialii europeni caută să remedieze acest aspect și, în acest sens, președinții din regiune și oficialii europeni se vor reuni în cadrul unui summit care se va desfășura în această săptămână, primul de acest fel din ultimii opt ani.
Războiul din Ucraina afectează relațiile comerciale ale Europei
Divergențele dintre cele două continente sunt accentuate de poziția Europei în războiul din Ucraina, dacă Brazilia și Mexic au o poziție neutră, același lucru nu se poate afirma și despre Cuba și Venezuela, state care înclină balanța în favoarea Federației Ruse, în timp ce, majoritatea guvernelor din Lumea Nouă și-ar dori ca Europa să favorizeze negocierile de pace în loc să furnizeze armament Kievului.
Blocajul comercial între blocul european și cel sud-american Mercosur consolidează puterea economică a Chinei, una dintre cele mai mari exportatoare de mărfuri din lume.
În discuțiile premergătoare summit-ului trans-atlantic, mai multe state din America Latină au solicitat cereri de reparații istorice pentru comerțul cu sclavi, cereri care au fost catalogate de partea europeană ca fiind provocatoare.
Reuniunea din această săptămână are loc la mai puțin de o lună după ce președintele Comisiei Europene a efectuat un tur diplomatic în America Latină, prilej folosit pentru a se întâlni cu liderii Braziliei, Argentinei, Mexicului și Chile. Oficialul european a promis suplimentarea fondurilor din cadrul programului european de infrastructură Global Gateway, dar sumele nu se ridică la nivelul împrumuturilor acordate de guvernul chinez, potrivit National.
Sunt slabe șanse ca acordul comercial dintre cele două continente să fie reluat
Statele din America Latină au salutat intenția europenilor, însă, au consemnat faptul că agenda summitului nu este adaptată problemelor importante care macină națiunile continentului sud-american printre care sărăcia și inegalitatea socială.
„Există ceva mai degrabă naiv și arogant în a spune: Vă vom acorda atenție acum pentru că am descoperit brusc că avem nevoie de prieteni și vrem să ne proiectăm puterea”, și-a exprimat nemulțumirea un diplomat de rang înalt din regiune. Reluarea acordului comercial UE-Mercosur este pus sub semnul întrebării dat fiind faptul că pactul semnat în 2019 după două decenii de negocieri nu a fost ratificat nici până la ora actuală.
Președintele brazilian, Luiz Inacio da Silva, și-a exprimat punctul de vedere în privința măsurilor suplimentare impuse de Franța în materie de mediu, sunt inacceptabile pentru blocul Mercosur deoarece statele care nu respectă angajamentele riscă să fie sancționate. Poziție care de altfel a fost susținută și de oficialii Argentinei.
„ Acordul trebuie să se bazeze pe încredere, nu pe prezumția de neîncredere”, a declarat Celso Amorim, consilierul de politică externă a președintelui brazilian.
În tot acest timp, China a acordat Americii latine finanțări de aproape 136 de miliarde de dolari în perioada 2005-2022.