Infofinanciar > Info > Grindeanu anunță progresele înregistrate la autostrada A1. Un nou tronson e aproape gata
Info

Grindeanu anunță progresele înregistrate la autostrada A1. Un nou tronson e aproape gata

Sorin Grindeanu autostrăzi (mediaflux.ro)
Sursa foto: Arhiva companiei

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunţat că progresul fizic este de 79% pe secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti (A1).

Acesta a subliniat că lucrările sunt cele mai avansate pe prima parte de 16 kilometri.

Acolo, circulația ar putea fi deschisă chiar de anul acesta. „Progres bun pe Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti (A1). Am verificat astăzi activitatea pe şantierul acestei secţiuni, unde constructorul italian a ajuns la un progres fizic de 79%. Din toţi cei 30,35 km ai acestei secţiuni, cuprinse între Piteşti şi Curtea de Argeş, cele mai avansate lucrări sunt pe primii 16 km. Circulaţia ar putea fi deschisă anul acesta”, a spus Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a mai declarat și că termenul contractualul pentru finalizarea lucrărilor este anul viitor.

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor a arătat că progresul fizic al celor 32 de kilometri de autostradă dintre Sibiu şi Piteşti era de peste 67% şi că la finalul anului s-ar putea circula în zonă, conform digi24.