Caraiman, noul brand din portofoliul Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, anunță un parteneriat de imagine cu actorul Florin Piersic.
În lunga sa carieră de șase decenii, actorul s-a remarcat drept un adevărat povestitor, ce invită oamenii la momente de amintiri și relaxare.
Prin această colaborare, Caraiman își propune să ofere consumatorilor o bere și o experiență echilibrată.
„Suntem onorați să avem ocazia de a lucra cu un nume atât de important în România, precum Florin Piersic. Valorile și personalitatea sa se potrivesc perfect cu direcția brandului Caraiman. Aceea în care predomină echilibrul și serenitatea din tumultul vieții cotidiene. În plus, prin asocierea dintre Caraiman și Florin Piersic ne dorim să oferim consumatorilor acel vector de imagine prin care relaxarea primește un scop. Devine un moment de reîncărcare fizică și emoțională”, a declarat Victor Teioșanu, Marketing Director Bergenbier S.A.
„Poveștile, amintirile și momentele de pauză merg la o bere de calitate. Una cu gust echilibrat, așa cum este Caraiman. M-a bucurat inițiativa mărcii de a lucra împreună și m-am regăsit în atributele acestei beri autentice. Cu o rezonanță puternică și rădăcini românești. Mă bucur că acest privilegiu nu m-a părăsit și am dat de oameni la fel de minunați în echipa Caraiman”, a completat actorul Florin Piersic.
Caraiman este o bere cu 4,6% alcool, disponibilă atât la doză de aluminiu și sticlă de 0,5l. Dar și la sticlă de 0,33l, PET și KEG.