A știut fostul președinte Trump, după alegerile din 2020, că a pierdut, în timp ce a convins milioane de susținători că alegerile au fost furate și a încercat să le anuleze? Dacă da, atunci el și-a încălcat jurământul de președinte de a „păstra, proteja și apăra Constituția”, încercând să împiedice transferul constituțional de putere.
Dar dacă Trump a crezut că a câștigat? Ar scuza asta eforturile sale de a anula alegerile? Sinceritatea sa ar infirma opinia larg răspândită potrivit căreia, chiar dacă nu este condamnat pentru nicio infracțiune, atacurile sale asupra alegerilor îl descalifică din punct de vedere moral pentru președinție? La urma urmei, atât pentru moralitatea de bun simț, cât și pentru dreptul penal, motivul contează – și, dacă Trump credea că a câștigat, atunci este posibil ca el să fi considerat că acționează pentru a împiedica o nedreptate monstruoasă, furtul unei alegeri prezidențiale. În acest caz, nu era intenția sa să apere Constituția, mai degrabă decât să o submineze?
Există dovezi considerabile că Trump știa că alegerile au fost corecte. El era fără îndoială conștient de faptul că a pierdut peste 60 de procese statale și federale care susțineau fraudă electorală și că nicio legislatură statală nu a acționat pentru a-și schimba voturile din Colegiul Electoral. În mărturia sub jurământ în fața Comisiei selective a Camerei din 6 ianuarie, foști oficiali ai Departamentului de Justiție au declarat că i-au spus lui Trump că investigația agenției privind afirmațiile de fraudă ale aliaților lui Trump a constatat că acestea sunt false.
Frauda
Numeroși consilieri și asociați au declarat că l-au informat pe Trump că nu a existat nicio fraudă semnificativă. Cassidy Hutchinson, fosta asistentă a șefului de cabinet Mark Meadows, a declarat că șeful ei i-a spus că Trump a recunoscut că a pierdut, dar că a vrut să „continue să lupte”, spunând: „Nu vreau ca oamenii să știe că am pierdut, … este jenant”.
Ea a descris, de asemenea, conversații în care alți membri ai personalului au declarat că l-au auzit pe Trump spunând că a pierdut, dar nu a vrut să recunoască. O altă fostă consilieră de la Casa Albă, Alyssa Farah Griffin, a declarat pentru CNN că l-a auzit pe Trump recunoscând în privat că a pierdut alegerile, iar fostul procuror general William Barr a declarat pentru NBC News că el crede că „[atitudinea lui Trump] este că ori este furat, ori dacă nu a fost, vreau ca oamenii să creadă că a fost furat”, scrie The Hill.
Cu toate acestea, Trump insistă public că a crezut întotdeauna că alegerile au fost fraudate. Dacă acest lucru este adevărat, îl absolvă convingerea sa de răspândirea afirmației sale nefondate și de încercarea de a anula alegerile? Mai mult ca sigur că nu – din cel puțin două motive convingătoare.
În primul rând, presându-l pe vicepreședintele Mike Pence să încalce datoria sa constituțională de președinte al Senatului de a deschide certificatele care conțin voturile electorale ale statelor, ci mai degrabă să respingă voturile din statele cu influență, câștigate de Biden, Trump și-a încălcat jurământul de învestitură.
De asemenea, el nu a reușit să protejeze Constituția atunci când a incitat la asaltul din 6 ianuarie asupra Congresului și apoi, timp de trei ore, a refuzat să le spună revoltatarilor să părăsească Capitoliul. Indiferent de ceea ce credea el despre alegeri, aceste acțiuni au fost abuzuri flagrante de putere și au demonstrat un dispreț total pentru democrație și statul de drept.
În al doilea rând, dacă Trump a crezut cu adevărat că a câștigat alegerile, în ciuda dovezilor copleșitoare care demonstrează contrariul și a faptului că nu există nicio dovadă credibilă că a câștigat, este clar că îi lipsește un atribut moral esențial la un președinte: onestitatea intelectuală.
Puterea președintelui
Având în vedere puterea imensă a președinției, persoana care deține această funcție trebuie să fie capabilă și dispusă să ia decizii bazate pe o cântărire rezonabil de imparțială a dovezilor. Altfel spus, un președinte are nevoie de ceea ce se poate numi competență cognitivă, care include capacitatea de evaluare lucidă și rațională a probelor, o abilitate de care sistemul nostru de justiție depinde la judecători și jurați. Un element-cheie al competenței cognitive este onestitatea intelectuală, o dorință de a examina și de a fi convins de dovezi solide care intră în conflict cu propriile dorințe. Această calitate este o virtute care permite acceptarea unor fapte dureroase sau jenante – o trăsătură de caracter necesară pentru evaluarea obiectivă a probelor. Lipsurile de onestitate intelectuală (la care suntem cu toții supuși uneori) pot provoca daune mari și de durată, iar acestea sunt deosebit de periculoase în cazul liderilor. Dacă Trump, incapabil să accepte înfrângerea, a ignorat dovezile disponibile care confirmau integritatea alegerilor și a crezut cu adevărat că acestea au fost frauduloase, atunci lipsa sa de onestitate intelectuală îl face incompetent din punct de vedere cognitiv pentru a ocupa cea mai puternică funcție din lume.
Fie Trump știa că a pierdut alegerile și a înșelat milioane de americani cu o „mare minciună”, stârnind indignarea care a transformat sute de adepți ai săi într-o mulțime violentă care a amenințat democrația noastră, fie și-a permis să creadă că a câștigat. Acest lucru tot nu ar scuza faptul că a încercat să submineze certificarea alegerilor de către Congres și ar arăta o profunzime a necinstei intelectuale de neconceput la un președinte. Oricum ar fi, alegătorii au motive morale concludente pentru a-i refuza lui Trump o revenire la cea mai înaltă funcție a națiunii noastre.
