Infofinanciar > Esential > Competiția a luat sfârșit! Nomadia Xtreme 2024 și-a desemnat câștigătorii
Esential

Competiția a luat sfârșit! Nomadia Xtreme 2024 și-a desemnat câștigătorii

Competiția a luat sfârșit! Nomadia Xtreme 2024 și-a desemnat câștigătorii
Sursa foto: arhiva companiei

22 de persoane din toate colțurile țării au trăit aventura vieții lor ȋn minivacanța de Sfânta Maria. Au parcurs peste 1.000 de kilometri, prin șase județe din Moldova și Bucovina, pentru a ajuta 12 copiii din Bârzești să ȋși continue studiile.

Au făcut autostopul, au dormit ȋn casele localnicilor, și-au testat rezistența, răbdarea, cultura generală, atenția și memoria. Echipa noastră i-a ȋnsoțit pe nomazi ȋn toate cele patru zile ale competiției. Ne-au uimit cu determinarea și curajul de care au dat dovadă pe traseu. Și-au depășit limite fizice și psihice pentru a oferi unor micuți șansa la o viață mai bună.

Ultima zi de probe de la Nomadia Xtreme, sursa foto: arhiva companiei

Ultima zi de probe de la Nomadia Xtreme, sursa foto: arhiva companiei

Finalul aventurii

Ȋn marea finală au ajuns doar trei echipe, pe baza punctelor acumulate la probe. Numele lor ȋl veți afla abia ȋn toamnă, atunci când competiția va fi difuzată pe canalul de Youtube Nomadia Bootcamps. Vă vom povesti, ȋnsă, ce probe au avut de trecut finaliștii.

În prima etapă din finală, concurenții și-au arătat talentul de oratori. Aflați la Cetatea de Scaun din Suceava, cele trei echipe au ținut câte un discurs în fața publicului. Ei au povestit despre experiența Nomadia Xtreme pe care au trăit-o din plin în Moldova și Bucovina.

Si ce merge bine cu „arta” vorbitului in public? Normal – vânzările. Așa că finaliștii și-au testat talentul, încă o dată, și au luat-o la pas prin Suceava, ȋncercând să convingă oamenii să cumpere diferite obiecte, precum un suport de lumânări sau o broșă. Suma de care aveau nevoie era minim 500 de lei.

Scaunele „domnitoare”

Știm ca este important ca un popor să își cunoască istoria. Tocmai de aceea, cele trei echipe care s-au bătut pentru marele premiu în finala Nomadia Xtreme au primit o probă în care le-au fost testate aceste cunoștințe.

Ultimele probe la Cetatea din Suceava, echipa Fantasia, sursa foto: arhiva companiei

Ultimele probe la Cetatea din Suceava, echipa Fantasia, sursa foto: arhiva companiei

Mai exact, ele aveau în față scaune cu numele unor domnitori, dar și blazoanele, pe care trebuiau să le așeze în ordine cronologică. Însă nu s-au panicat, căci răspunsurile se aflau chiar în Cetatea Sucevei. De asemenea, o altă probă a implicat numai o serie de blazoane, pe care concurenții le-au ordonat.

Drumul spre premiu

Odată finalizate aceste ultime încercări, echipele și-au luat la revedere de la Suceava și au luat un ultim autostop către Iași, acolo unde au fost așteptați de organizatori. Dar nu au stat degeaba pe drum. Ci și-au pus memoria la contribuție și au învățat Simfonia Iertării, pe care au avut-o de recitat la ultimul checkpoint.

Checkpoint-ul de la Cetatea Sucevei, sursa foto. arhiva companiei

Checkpoint-ul de la Cetatea Sucevei, sursa foto: arhiva companiei

La ultima “strigare” a echipelor, din fața Palatului Culturii din Iași, emoțiile erau aproape palpabile. Toți așteptau să afle cine va oferi bursa copilului pe care îl susține. Suspansul s-a prelungit până la 2 noaptea, atunci când au fost desemnați câștigătorii. S-au schimbat, apoi, impresii, s-au povestit întâmplări din timpul probelor, și la final toți s-au “scuturat” de adrenalina competiției și și-au dat mâna.

Un sfârșit Xtreme

Un proverb spune ca toate lucrurile au un sfârșit, iar competiția caritabila Nomadia Xtreme nu a fost o excepție. Emoțiile si adrenalina s-au mai temperat a doua zi după finală, iar participanții au putut să-și facă ordine în gânduri și emoții.

„A fost o experiență care efectiv te rupe în multe bucăți, de multe ori în aceeași oră, dar ți le și așează la loc. Asta pentru că realizezi niște chestii despre tine. A fost super obositor și super provocator. Dacă ar mai fi durat o zi nu cred că mai rezistam să fac asta”, spune Roxana Chiriac, de la echipa Amazoanele.

O experiență peste așteptări

Este normal ca, atunci când suntem pe punctul de a experimenta un lucru cu care nu ne-am mai întâlnit niciodată, să ne formăm o serie de așteptări. Ȋnsă, este de asemenea firesc ca acestea să fie depășite. Iar Nomadia Xtreme 2024 a fost cu siguranță peste așteptări.

„As zice ca experiența Nomadia Xtreme nu a ajuns la așteptările pe care le aveam, ci că le-a depășit. Nu mă așteptam să fie chiar atât de elaborat tot traseul și toate probele. Chiar a fost super, mult peste așteptări”, a mai declarat amazoana.

Proba preferată

De-a lungul celor patru zile de concurs au existat mai multe probe. Unele la care poate concurenții se așteptau, dar și unele care i-au luat prin surprindere. Dintre toate provocările, cusutul mărgelelor pe pânză pare că le-a dat cele mai mari bătăi de cap nomazilor.

Echipa Amazoanele la proba de cusut mărgele, sursa foto: arhiva companiei

Echipa Amazoanele la proba de cusut mărgele, sursa foto: arhiva companiei

„Cea mai complicată probă mi s-a părut cea cu cusutul mărgelelor. Eu în 15 minute am reușit să cos doar șapte mărgele. Mi s-a încurcat și ața de trei ori. Femeia aia a venit la mine să îmi mai explice și am zis <<Doamnă, mie deja mi s-a încurcat ața de trei ori. Am cusut doar câteva mărgele care sunt strâmbe și nu au nicio treabă cu desenul. Eu oricum pot să mai stau aici și o zi, că eu mai mult nu pot să fac>>. Deci asta mi s-a părut cea mai grea”, povestea Roxana Chiriac de la echipa Amazoanele.

Dar au fost și probe care i-au fost pe plac. De exemplu, după cum declara ea, „în general mi-au plăcut cele fizice mult. Proba cu roaba, cea cu mulsul vacii. Domnul de la stână chiar mi-a spus, în timp ce mulgeam vaca, dacă vreau să mă angajez la el”, a mai adăugat concurenta.

Irina Zamfir, echipa Babanashii, la proba de cusut mărgele, sursa foto: arhiva companiei

Irina Zamfir, echipa Babanashii, la proba de cusut mărgele, sursa foto: arhiva companiei

Aventurile nomazilor vor putea fi urmărite, din toamnă, pe canalul de Youtube Nomadia Bootcamps. Veți vedea cum s-au descurcat pe traseu, la probe, dar și ce-au simțit ȋn cele patru zile ale competiției. Un mini serial ȋncărcat de emoție și tensiune, cu lacrimi de frustrare, dar și de bucurie. Mulți s-au gândit să renunțe, unii au și făcut-o, dar niciunul nu a regretat că a trăit această experiență. Deși competiția a avut o singură echipă câștigătoare, pentru noi și pentru copiii pe care i-au reprezentat, toți participanții sunt niște ȋnvingători.