Infofinanciar > Info > Cine ar suferi de pe urma plafonării salariilor mari? Lista bugetarilor afectați
Info

Cine ar suferi de pe urma plafonării salariilor mari? Lista bugetarilor afectați

Cine ar suferi de pe urma plafonării salariilor mari? Lista bugetarilor afectați
sursă foto: impact.ro

Liderii Coaliției de Guvernare au luat recent hotărârea ca unele salarii să fie limitate în cazul angajaților ce se află în coordonarea activității desfășurate de instituția Parlamentului României pentru a se ajunge la o valoare de „cel mult de șase ori indemnizația brută a unui ministru”, potrivit hotărârii luate de membrii Executivului de la București.

Chiar și așa, nu foarte mulți angajați ar urma să fie afectați de această nouă măsură luată cu scopul de a reduce cheltuielile de la bugetul de stat. Este vorba în acest caz de doar câțiva bugetari ce obțin venituri destul de considerabile.

Cine ar putea primi mai puțin

„Pentru instituțiile publice autonome aflate în coordonarea Parlamentului se va institui o taxă specifică de 80% asupra rezultatului net, dar nu mai puțin de 50% din valoarea taxelor/tarifelor specifice. Salariile conducătorilor acestor instituții vor fi limitate la cel mult de șase ori indemnizația brută a unui ministru, iar a celorlalți angajați la maximum 80% din salariul conducătorului instituției”, declara Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal și liderul Senatului României în cadrul unei conferințe de presă ținută luni, 31 iulie, după finalizarea ședinței de Coaliție. „Este vorba de un calcul și de o propunere care a venit din spațiul tehnic, astfel încât să existe o limită a acestor salarii, ceea ce până în momentul de față nu exista”, a adăugat fostul prim-ministru, întrebat de către jurnaliștii prezenți la Guvern la acel moment.

Și liderul Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, a ținut să vină în fața reprezentanților mass-media cu anumite explicații asupra acestui subiect larg dezbătut în ultima perioadă în spațiul public: „Pentru instituțiile publice autonome aflate în coordonarea Parlamentului se va institui o taxă specifică de 80% asupra rezultatului net, dar nu mai puțin de 50% din valoarea taxelor/tarifelor specifice. Salariile conducătorilor acestor instituții vor fi limitate la cel mult de șase ori indemnizația brută a unui ministru, iar a celorlalți angajați la maximum 80% din salariul conducătorului instituției”.

De unde se taie

După cum s-a specificat anterior, această nouă măsură de plafonare a salariilor mari din România nu ar afecta foarte mulți angajați din mediul de stat. Sunt vizate în această situație Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Banca Națională a României (BNR) sau Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Aceste instituții mai sus amintite se autofinanțează, iar cei care le conduc au salarii semnificative, venituri ce depășesc chiar de câteva ori suma pe care o primește liderul statului român, Klaus Iohannis, care încasează în fiecare lună suma de 24.960 de lei. Se discută astfel acum despre limitarea salariilor în cazul a câtorva angajați. Pe această listă se află și Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. În cazul acestuia, salariul mediu lunar în anul precedent a fost de 85.500 de lei. Și șeful Autorității pentru Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, președinte de instituție care a avut o medie lunară a salariului de 82.493 de lei, ar urma să fie afectat de aceste noi măsuri, potrivit adevarul.ro.