Lumea la zi

China, exclusă total de la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a! Omagiul acestora a fost refuzat

sursa foto redditch adviser
sursa foto redditch adviser

Președintele Camerei Comunelor, Sir Lindsay Hoyle, ar fi refuzat cererea delegației chineze de a vizita trupul neînsuflețit al Reginei la Westminster Hall din cauza sancțiunilor chineze împotriva unor parlamentarilor britanici care au fost vocali împotriva măsurilor luate de China cu privire la populația musulmană uigură.

Trupul Reginei Elisabeta va rămâne la Westminster Hall până la înmormântarea ei de luni, pentru ca reprezentanții de stat să își aducă omagiile. „În calitate de gazdă, Regatul Unit este cu siguranță familiarizat cu protocoalele diplomatice și cu modalitățile adecvate de primire a oaspeților”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe al Chinei, Mao Ning, conform BBC.

Downing Street a refuzat să comenteze, un purtător de cuvânt afirmând că „intrarea în Parlament este o chestiune a Parlamentului”.

Tensiuni între China și Marea Britanie

Anul trecut, China a impus interdicții de călătorie și a blocat conturile a nouă oameni politici britanici – inclusiv șapte parlamentari – pentru că au acuzat Beijingul că maltratează populația musulmană a uigurilor din China. Acest lucru a condus la interzicerea de intrare ambasadorului Chinei în Marea Britanie de către Parlament – o mișcare ce a fost extrapolată acum și la o delegație care a vrut să-și aducă omagiul în fața reginei Elisabeta.

Relațiile dintre Marea Britanie și China sunt deja tensionate și este puțin probabil ca această interdicție să aducă o îmbunătățire. Cu toate acestea, vicepreședintele Chinei, Wang Qishan, este așteptat să participe luni la înmormântarea de stat, care va avea loc peste drum de Parlament, la Westminster Abbey. Potrivit regulamentului parlamentar Erskine May dinn1965, regina Elisabeta a II-a a consimțit ca, controlul Westminster Hall să fie împărțit între Marele Lord Chamberlain – care este numit de monarh – și reprezentații din Camera Comunelor, cât și Camera Lorzilor.Nu există nici o mențiune specifică cu privire la controlul accesului pentru o ocazie cum ar fi o situație de stat, dar când vine vorba de „invitațiile adresate demnitarilor străini de a se adresa ambelor Camere în Westminster Hall”, acestea sunt „de obicei” emise prin acordul tuturor celor trei.

În septembrie anul trecut, Sir Lindsay și Președintele Camerei Lorzilor, Lord McFall, i-au spus ambasadorului Chinei în Marea Britanie că nu poate veni în Parlament din cauza sancțiunilor Beijingului. La acea vreme, acea interdicție a fost criticată de guvernul chinez drept „disprețuitoare și lașă”. Joi, grupul de șapte parlamentari și atașații lor, inclusiv foștii miniștri conservatori, Iain Duncan Smith și Tim Loughton, l-au îndemnat pe secretarul de externe să retragă invitația președintelui Xi al Chinei de a participa la înmormântarea Reginei.

China, acuzată de încălcarea drepturilor omului

Într-o scrisoare, ei au spus că ar fi „complet nepotrivit” ca guvernul chinez să fie prezent, având în vedere istoricul său în domeniul drepturilor omului. Mai multe țări occidentale au impus sancțiuni oficialilor din China în urma acuzațiilor de abuz de drepturi împotriva grupului minoritar uigur, în mare parte musulman. China a reținut uiguri în tabere din regiunea de nord-vest a Xinjiang, unde au apărut acuzații de tortură, muncă forțată și abuz sexual. Oficialitățile chineze au negat acuzațiile de abuz, susținând că taberele sunt unități de „reeducare” folosite pentru combaterea terorismului.

Președintele Chinei, Xi Jinping, este pe lista invitaților la înmormântarea Reginei, dar nu se crede că va participa. Oficialii britanici se așteaptă ca țara să fie reprezentată în schimb de vicepreședintele Wang Qishan. Un purtător de cuvânt din Downing Street a spus că este o convenție ca țările cu care Regatul Unit are relații diplomatice să fie invitate la funeraliile de stat.