Infofinanciar > Lumea la zi > China amenință Taiwanul! Orice pas către independență va fi „sever pedepsit”
Lumea la zi

China amenință Taiwanul! Orice pas către independență va fi „sever pedepsit”

China amenință Taiwanul! Orice pas către independență va fi „sever pedepsit”
sursa foto arhiva companiei

Alegătorii din insula autonomă, revendicată de China, au ignorat avertismentele Beijingului acordând o victorie largă acestui candidat, descris de Partidul Comunist Chinez drept un separatist periculos.

Beijingul, care nu a renunţat niciodată la folosirea forţei pentru a aduce Taiwanul sub administraţia sa, a reacţionat la victoria lui Lai Ching-te afirmând că aceasta nu va schimba nimic în „tendinţa inevitabilă spre reunificarea Chinei”. „Dacă cineva de pe insula Taiwan intenţionează să se îndrepte spre independenţă, ei (…) vor încerca să împartă teritoriul chinez şi cu siguranţă vor fi aspru pedepsiţi de Istorie şi lege”, a declarat Wang Yi în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său egiptean Sameh Shoukry, la Cairo.

„Este un impas”, a adăugat el. Potrivit şefului diplomaţiei chineze, „indiferent de rezultatele alegerilor, ei nu pot schimba faptul fundamental că nu există decât o singură Chină şi că Taiwanul face parte din ea”. „Taiwanul nu a fost niciodată o ţară. Nu a fost în trecut şi cu siguranţă nu va fi în viitor”, a spus el. Eforturile în această direcţie „ameninţă serios bunăstarea compatrioţilor taiwanezi, dăunează grav intereselor fundamentale ale naţiunii chineze şi subminează grav pacea şi stabilitatea în regiunea strâmtorii Taiwan”, a avertizat Wang Yi. Taiwanul a cerut dumini