Infofinanciar > Info > Ce se întâmplă cu pensiile în decembrie? Anunțul șefului CNPP pentru toți seniorii din România
Info

Ce se întâmplă cu pensiile în decembrie? Anunțul șefului CNPP pentru toți seniorii din România

Ce se întâmplă cu pensiile în decembrie? Anunțul șefului CNPP pentru toți seniorii din România
Sursa foto Arhiva companiei

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, a vorbit despre veniturile seniorilor din România ce vor ajunge în luna decembrie. El a asigurat pensionarii că vor fi bani suficienți pentru pensii.

Problema ține, de fapt de lipsa forței de muncă. Oficialul a spus că banii seniorilor în luna decembrie. Există posibilitatea unor întârzieri de câteva zile de la data normală de primire.

Pensiile ajung la români

„Avem banii de pensii. Am auzit zvonuri în piață că avem probleme cu banii, ceea ce nu este deloc adevărat. Poate unele ministere au, dar nu și Casa Națională de Pensii Publice. Lumea trebuie să știe că există bani și că vor primi pensiile la timp înainte de sărbători, așa cum le-au primit și înainte de Paști, de Revelion, de Sfântul Dumitru sau mai știu eu când. Nu se pune problema să ajungem în imposibilitatea de a le mai plăti”, a declarat acesta.

De asemenea, el a spus că anii ajung la Poșta Română de unde se distribuie de la data de 2 noiembrie. De asemenea, zilele libere legale de pe 31 noiembrie și 1 decembrie nu vor avea niciun efect asupra livrării banilor.

„Sigur, va exista o presiune pe poștași care vor trebui să ajungă și în Munții Apuseni, și la cota 2.000, și la etajul zece al unui bloc din cine știe ce oraș. Dar o vor face, așa cum au mai făcut-o. Însă, fac precizarea foarte importantă că avem banii de pensii. În plus, menționez și că jumătate din cele cinci milioane de pensionari primesc pensia pe card și acolo e mult mai simplu, printr-o simplă apăsare de tastatură!”, a continuat acesta.

Au existat în piața zvonuri conform cărora, pensiile nu ar ajunge la români din lipsa de fonduri. Directorul Casei Județene de Pensii Brașov a transmis faptul că nu poate plăti pensiile românilor. Acesta a spus că taxele și impozitele acumulate nu reușesc să acopere cei 160.000 de pensionari.

Pensii mai mari de la 1 ianuarie 2024

De asemenea, trebuie menționat embargoul impus de Banca internațională de Investiții din cauza războiului din Ucraina. Trebuie menționat faptul că instituția a intrat pe lista celor sancționate de SUA. Acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că Rusia reprezenta un acționar majoritar. Conform romaniatv.net, România a ieșit în vară de la acționariatul băncii rusești.

De asemenea, Marcel Ciolacu, premierul României, a spus că vor crește pensiile seniorilor. Acestea vor crește cu 13,5%, Acesta este și indicele inflației.

„Avem legea cu inflaţia. Anul trecut s-a făcut o excepţie, pentru că, dacă s-ar fi pus inflaţia, cum e legea, cu un an înapoi decât anul respectiv, oamenii ar fi pierdut foarte mult şi am avut cea mai mare inflaţie 14,5 media şi a fost acea discuţie. Anul acesta avem inflaţia cea mai mare în acel an, la fel, este inflaţie medie de 13,5. De la 1 ianuarie toată lumea primeşte la fel. Inechităţile se vor repara prin noua lege a pensiilor, e cu totul altceva”, a transmis oficialul.