Infofinanciar > Lumea la zi > Banca chinezească Renaissance își va suspenda tranzacțiile bursiere! Directorul general, audiat de autorități
Lumea la zi

Banca chinezească Renaissance își va suspenda tranzacțiile bursiere! Directorul general, audiat de autorități

Banca chinezească Renaissance își va suspenda tranzacțiile bursiere! Directorul general, audiat de autorități
sursă foto: scmp.com

Reprezentanții Băncii de investiții de la Beijing China Renaissance Holdings au venit luni, 3 aprilie, cu anunțul că își vor amâna prezentarea rezultatelor anuale auditate și, în plus, aceștia își vor suspenda și tranzacțiile bursiere de la Hong Kong. Asta după ce autoritățile din China continentală au anunțat că președintele băncii, Bao Fan, a fost cooptat pentru a colabora în cadrul unei anchete.

Într-un document depus la bursa din Hong Kong, reprezentanții băncii China Renaissance au declarat că auditorii din cadrul anchetei le-au transmis faptul că nu pot finaliza auditul și nu pot semna raportul de profit până când președintele Bao Fan, în calitate de acționar majoritar, nu va fi disponibil pentru contact.

Mesajul reprezentanților China Renaissance

„În timp ce compania a întreprins toate eforturile necesare pentru a facilita solicitările auditorilor”, aceste solicitări nu ar reprezenta acum chestiuni ce țin în mod concret de controlul celor de la China Renaissance, au precizat reprezentanții băncii chinezești în documentul depus. Aceștia au adăugat apoi că consiliul de administrație „nu a fost în măsură să estimeze în mod rezonabil când se va reuni pentru a aproba” rezultatele anuale din anul 2022 pentru ca acestea să fie ulterior publicate și vizionate de către public.

Bao Fan, care este și director general, a înființat banca în urmă cu aproape 20 de ani, în anul 2005, împreună cu o echipă formată doar din două alte persoane. Aceștia au încercat atunci să pună în legătură startup-urile dornice de capital cu investitori de capital de risc, dar și de capital privat. Președintele China Renaissance este cunoscut ca fiind bine conectat în lumea corporatistă și a fost implicat într-o serie de fuziuni tehnologice de profil înalt, inclusiv în asocierea firmelor de transport în comun Didi și Kuaidi, precum și a giganților ce se ocupă în domeniul livrprii de alimente, Meituan și Dianping.

Activitatea China Renaissance

Banca China Renaissance a avut o pierdere neauditată de 563,8 milioane de yuani (adică aproximativ 81,8 milioane de dolari) pentru anul precedent, 2022, comparativ cu un venit net în valoare de 1,6 miliarde de yuani (aproximativ 2,33 miliarde de dolari) pentru aceeași perioadă, se arată în documentul depus duminică, citat de agenția de presă Reuters.

La sfârșitul lunii februarie a acestui an, reprezentanții băncii au declarat într-un document că președintele Bao Fan, cel care a încheiat cele mai importante tranzacții, cooperează cu autoritățile în cadrul unei anchete. Dispariția lui Bao Fan din februarie în activitatea băncii a dus la scăderea acțiunilor China Renaissance cu până la 50%. Acțiunile rămân cu aproximativ 10% mai mici în acest an.

Apoi, reprezentanții băncii au declarat că reluarea tranzacțiilor cu acțiunile proprii va depinde de publicarea rezultatelor anuale auditate. Autoritățile nu au emis nicio declarație oficială cu privire la locul unde se află Bao Fan.