Infofinanciar > Info > Anunțul momentului pentru pensionari! Marius Budăi: „Pensiile nu vor crește la fel pentru toată lumea”
Info

Anunțul momentului pentru pensionari! Marius Budăi: „Pensiile nu vor crește la fel pentru toată lumea”

Anunțul momentului pentru pensionari! Marius Budăi: „Pensiile nu vor crește la fel pentru toată lumea”
FOTO: realitatea.net

Misterul majorării pensiilor continuă, dar este cert că acestea vor crește începând cu 2023. Procentul care se va adăuga remunerațiilor lunare ale seniorilor încă reprezintă o necunoscută. Partidele din coaliția de guvernare se contrazic în declarații, în timp ce inflația crește necontenit.

„Așa cum am procedat și la primul pachet social implementat de acest guvern, şi cum am procedat pe tot parcursul acestui an, avem în primul rând în vedere majorarea tuturor pensiilor de la 1 ianuarie 2023, după care avem câteva scenarii la care lucrăm, pentru a sprijini populația, pentru plafonarea prețurilor pentru toți, discutăm de energie, dar și măsuri sociale pentru categoriile vulnerabile. Se va regăsi în propunerea de buget pe anul 2023, în primul rând, procentul de majorare a pensiilor, după care vom discuta despre măsurile pe care suntem obligați, trebuie să le luăm. Sunt extrem de necesare pentru a sprijini în primul rând categoriile vulnerabile”, a susținut acesta.

Majorara pensiilor nu va fi aceeași pentru toată lumea

Budăi îi aduce în discuție și pe cei  1,4 milioane de români care obțin venituri între 2000 și 3000 de lei, o categorie „uitată” de Guvern.

„Vă aduc aminte că de la 1 ianuarie 2022, toţi au beneficiat de o majorare a pensiilor cu 10%, iar de la 1 ianuarie 2023, toți vor beneficia de o majorare a pensiilor cu cel puțin 10%. Când vorbim de salarii, vă reamintesc faptul că la mijlocul acestui an am pus la dispoziția mediului de afaceri acei 200 de lei posibilitate de majorare a salariului minim, fără să fie taxat de stat Deci statul a venit și el cu un sprijin, nu taxează cei 200 de lei. De la 1 ianuarie 2023, avem deja în dezbatere, în dialog social cu partenerii sociali, propunerea PSD de majorare a salariului minim până la 3.000 de lei”, a transmis acesta.

Marius Budăi adaugă faptul că majorarea pensiilor nu se va produce cu același procent pentru toată lumea.

„Ca să înțeleagă toată lumea, pensiile nu se majorează în același procent pentru toată lumea. Pensiile cuprind în interiorul lor puncte de pensie și noi majorăm valoarea punctelor de pensie, valoarea punctului de pensie, așa cum este și legal și constituțional. Deci nu majorăm același procent”, potrivit acestuia.

De asemenea și premierul Nicolae Ciucă a ținut să facă anumite precizări despre creșterea pensiilor însă, primul ministru a ezitat să ofere și un procent concret: „Pensionarii vor fi ajutați, așa cum au fost ajutați de când am preluat guvernare, cu tot ceea ce putem, pentru că au nevoie de ajutor și trebuie să îi ajutăm. Nu putem să discutăm despre sume. Este posibil să primească și ne-am angajat să majorăm pensiile. De asemenea, în funcție de banii de la buget, vom acorda și acele vouchere, astfel încât să-i sprijinim să treacă prin iarnă”.

Guvernul are trei variante de creștere a pensiilor

Executivul are în vedere trei variante de creștere a pensiilor. Prima propunere prevede o majorare de 10% și un ajutor raportat la venitul obținut. Adică, cele două adunate, pensia minimă și ajutorul, nu trebuie să depășească pragul de 2.200 de lei. În această situație, impactul bugetar este de 11 miliarde de lei.

Pentru varianta a doua, guvernanții propun un ajutor de până la 1000 de lei pentru pensia sub 1500 de lei sau 2000 de lei/lună.

Pentru scenariul trei, aleșii propun o majorare a pensiilor cu 15%. În acest caz, ajutorul suplimentar este eliminat, iar impactul bugetar este de 16,5 miliarde de lei. Potrivit ministrului, PSD va veni cu propunerea de majorare a pensiilor cu cel puțin 10%: „Dacă vorbim despre solidaritate socială, atunci discutăm despre o majorare a tuturor pensiilor, bineînțeles, cu un procent care va fi și v-am spus, se va regăsi imediat în propunerea de buget. Noi, PSD, am spus cel puțin 10%”.

De asemenea, Budăi a făcut referire și la creșterea valorii punctului de pensie bazate pe contributivitate: „După care avem nevoie și de un sprijin suplimentar pentru categoriile vulnerabile. Asta practic înseamnă solidaritate socială, să sprijini categoriile vulnerabile, mai ales în momente de criză. Dacă plecăm de la acest principiu, eu cred că ceea ce a prezentat președintele Marcel Ciolacu, și anume o creștere a tuturor pensiilor bazată pe contributivitate, cu creșterea valorii punctului de pensie pentru toate pensiile bazate pe contributivitate și în interiorul unei anvelope bugetare pe care o vom avea la dispoziție să găsim, pentru că e practic obligatoriu în această perioadă grea, și măsuri de sprijin pentru categoriile vulnerabile”, potrivit romaniatv.net.

De unde vor veni banii pentru vouchere

Potrivit lui Budăi, varianta cea mai potrivită constă în majorarea pensiilor cu 10% la care să se adauge și un sprijin financiar pentru categoriile vulnerabile.

„Eu personal aș merge pe varianta aceasta, o variantă de majorare cu cel puțin 10% a tuturor pensiilor bazate pe contributivitate, dar și sprijin pentru categoriile vulnerabile. Toate exemplele de sprijin de mai sus au fost deja implementate de acest guvern. Prima dată am venit cu acea variantă până în 2.200, am avut și variantă fixă, vom decide în coaliție și vom anunța. Cert este că avem în calcul și avem în atenție astfel de măsuri pe care să le implementăm în această iarnă”, a susținut Budăi.

Budăi afirmă că ajutorul financiar acordat în această iarnă îi vor viza pe cei care fac parte din categoriile vulnerabile. Acestora li se vor acorda un sprijin de 700 de lei în două tranșe pe modelul de anul trecut, începând cu 1 ianuarie 2023.

Important este identificarea finanțării pentru acordarea voucherelor pentru energie sau pentru alimente și dacă acestea pot fi decontate din fondurile europene.

„ Eu cred că sunt combinate, pentru că putem discuta de acel sprijin pe care implementăm până în luna decembrie și studiem posibilitatea de a prelungi și să vedem până la ce de tip să prelungim și în anul 2023, dar studiem împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și anumite vouchere, să vedem dacă le putem deconta din fonduri europene pentru a sprijini plata facturilor în energie. Însă măsurile trebuie să fie implementate în așa fel și anunțate mai ales”, a transmis ministrul Muncii.