Infofinanciar > Info > Angajații din agențiile pentru IMM-uri au declanșat un protest spontan! De ce sunt nemulțumiți
Info

Angajații din agențiile pentru IMM-uri au declanșat un protest spontan! De ce sunt nemulțumiți

Angajații din agențiile pentru IMM-uri au declanșat un protest spontan! De ce sunt nemulțumiți
sursă foto: arhiva companiei

Angajații din Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (IMM) au declanșat marți, 16 ianuarie, un protest spontan. Oamenii sunt nemulțumiți de salariile mici pe care le câștigă și vor ca salarizarea să fie la nivelul aparatului central.

Protestatarii nu au lucrat timp de două ore și au cerut ca diferențele salariale care există între angajații din IMM-uri să fie eliminate. Ei sunt de părere că atribuțiile și responsabilitățile angajaților sunt similare și toți trebuie să fie plătiți la fel. De asemenea, printre cerințele angajaților se numără și includerea sporurilor și a indemnizațiilor în concediul de odihnă. Dar și acordarea sporurilor care sunt legate de complexitatea muncii şi de confidenţialitate.

În România există 9 agenţii. Aceste agenții se află în orașele Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Târgu-Mureş, Timişoara şi Bucureşti, potrivit Radio România Actualități