Infofinanciar > Info > Amenzi pentru pensionarii cu venituri mici! Ce trebuie să știe aceștia
Info

Amenzi pentru pensionarii cu venituri mici! Ce trebuie să știe aceștia

Amenzi pentru pensionarii cu venituri mici! Ce trebuie să știe aceștia
Sursa foto: arhiva companiei

Pensionarii din românia, ale căror venituri nu sunt mari, pot primi amenzi de până la 6.500 de lei. Acest lucru se poate întâmpla în cazul în care aceștia nu se supun legii. Mai exact, este vorba despre vârstnicii care primesc ajutoare financiare din partea statului.

În cazul în care persoanele care se bucură de sprijin financiar din partea statului nu respectă legile, riscă să primească amenzi usturătoare, de până la 6.500 de lei.

La momentu actual, în România, există câteva milioane de cetățeni care se află în situații dificile din punct de vedere financiar care primesc ajutor din partea statului. Cea mai mare parte dintre aceștia o reprezintă pensionarii care au venituri lunare mai mici de 1.700 de lei.

Ceea ce este important de menționat este că tichetele vin cu anumite restricții cu privire la produsele care pot fi achiziționate. Mai exact, cei care cumpără alcool sau tutun cu aceste sume pot primi amenzi de până la 6.500 de lei, informează antena3.ro