Infofinanciar > Info > A venit ziua cea mare după 14 ani! Pasajul de la Domnești a fost inaugurat
Info

A venit ziua cea mare după 14 ani! Pasajul de la Domnești a fost inaugurat

A venit ziua cea mare după 14 ani! Pasajul de la Domnești a fost inaugurat
Sursă foto: Irinel Ionel Scrioșteanu / Facebook

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură au anunțat că Pasajul de la Domnești, primul sens giratoriu suspendat de pe Centura Capitalei, se va deschide șoferilor vineri, la prânz. Acest eveniment are loc după 14 ani de așteptare, „de chin și tone de înjurături”, au mai menționat cei din API. Aceștia au mai scos în evidență eșecurile pe care le-a înregistrat Ministerul Transporturilor de-a lungul anilor, în ceea ce privește fluidizarea traficului în intersecția cea mai circulată de pe Centura Bucureștiului.

„Fata Morgana la Domneşti: şi totuşi e realitate! După 14 ani de chin şi tone de înjurături pe care toată apa de pe Dâmboviţa nu o să le poată spăla, pasajul Domneşti este aproape gata şi va fi probabil inaugurat (până) pe 15 noiembrie. Fie vorba între noi, data asumată oficial de autorităţi, 15 noiembrie, este pentru leneşi. Dacă s-ar forţa puţin atât antreprenorul cât şi responsabilii CNAIR, s-ar putea da drumul la trafic săptămâna viitoare. Dar cine mai pune la socoteală câteva zile peste ani şi ani de impotenţă şi indolenţă pe RNCB, Ruşinea Naţională Centura Bucureşti?”, au precizat, vineri, cei din cadrul Asociaţiei Pro Infrastructură.

Proces îndelungat

Pentru realizarea Pasajului de la Domnești, care este al treilea giratoriu suspendat din țara noastră, după cel de la Blejoi lângă Ploiești și cel din Constanța, CNAIR  a avut nevoie de șapte ani, cât a durat de la semnarea contractului de proiectare, la execuție și mai apoi la recepția finală.

„Este un moment aşteptat de mult timp de bucureşteni, dar şi de cei care tranzitează Capitala pe Centura Bucureşti. Colaborarea constructivă dintre CNAIR şi antreprenor a dat rezultate”, a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.

Proiectul a traversat mai multe blocaje în această perioadă, începând cu dorința fostului Primar general, Gabriela Firea, de a fi instalată o linie de tramvai pe acest pasaj, la falimentul constructorului Straco și până la preluarea lucrării de subcontractori (Tracon). Deschiderea Pasajului de la Domnești va avea loc în prezența mai multor oficiali PNL din minister și instituții, printre care secretarul de stat în ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, Primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu și Președintele CJ Ilfov Hubert Thuma, scriu cei de la Economedia.

Aglomerația mutată în Berceni și Popești-Leordeni

Odată cu construirea acestui pasaj, șoferii vor scuti din timpul pe care-l pierdeau pentru traversarea intersecției, dar și din cantitatea de carburant consumată. Însă, Pasajul de la Domnești va muta ambuteiajul în următoarea intersecție cu pasaj în șantier, care se află la Berceni. Însă, constructorii încearcă să-l deschidă parțial în decembrie, deși șansele sunt reduse, întrucât proiectul se află la 75 % stadiu fizic.

De altfel, pe lângă Berceni, mai există un al doilea șantier cu sens giratoriu suspendat în lucru, cel de la Popești-Leordeni (Oltenița). Acesta se va deschide în perioada martie-aprilie 2023.